|
Dr. Carmen-Aida Huţu este profesor universitar la Universitatea
Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi, expert în dezvoltare personală şi
organizaţională, cu peste 20 de ani de experienţă în educaţie,
consultanţă, training, coaching şi cercetare, atât în ţară, cât şi
în medii internaţionale. In 1990 Dr. Carmen Huţu şi-a început
cariera academică la Catedra de Management şi Ingineria sistemelor
de producţie de la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi, unde în
prezent este profesor universitar. Bursa Fulbright pe care a
câştigat-o în 1994 i-a oferit oportunitatea să-şi dezvolte
capacităţi de consultanţă în dezvoltare organizaţională şi schimbare
în medii de afaceri multiculturale (Master's of Science in
Organization Development de la Loyola University Chicago). De
asemenea, proiectele sale de cercetare la nivel doctoral şi
post-doctoral au contribuit la focalizarea intereselor sale
educaţionale, de cercetare şi de consultanţă pe domenii cum ar fi
cultura organizaţională, comunicarea interculturală (cu precădere în
Europa centrală şi de est şi Uniunea europeană), leadership şi
putere, comportament organizaţional, competenţe manageriale,
managementul resurselor umane, managementul calităţii, inovare şi
transfer de tehnologie.
În ultimii zece ani, Dr. Huţu a lucrat intensiv ca expert în cadrul
a 42 de proiecte de consultanţă, training, cercetare şi dezvoltarea
instituţională, dintre care 18 cu Uniunea europeană. Contribuţiile
sale s-au concentrat pe dezvoltarea IMM-urilor, calitate şi
excelenţă în afaceri, precum şi în educaţie, dezvoltarea de
structuri de educaţie continuă, inovare în educaţie, probleme ale
integrării europene, probleme interculturale şi ale minorităţilor.
De asemenea, a contribuit ca expert evaluator pentru ENT/CIP/07/0001
“Services in support of business and innovation”, Bruxelles (2007),
şi FP6: NEST-2005-PATH-Cul. Remote. (2006); INNOV5. Bruxelles
(2005); "Corporate Social Responsibility". Priority 7. Bruxelles
(2003).
Experienţa sa internaţională include studii şi proiecte în Belgia,
Canada, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Marea Britanie,
Olanda, Portugalia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ungaria.
Dr. Carmen Aida Huţu a publicat peste 100 de lucrări în ţară şi în
străinătate, dintre care 8 cărţi ca unic autor (Premiul AGER 2003
pentru cea mai incitantă carte de economie pentru „Cultură,
schimbare, competiţie. Cazul transferului de tehnologie în firme din
România”, Editura „Economica”), 7 cărţi ca prim autor şi în
colaborare, dintre care două cu participare internaţională şi 22 de
articole în străinătate. Este membră a mai multor asociaţii
profesionale prestigioase din ţară şi străinătate şi profesor
invitat - competenţe manageriale, comportament organizaţional,
cultură organizaţională şi leadership, managementul resurselor umane
şi metode de cercetare in studiile organizaţionale - la programul
Canadian MBA, ASE Bucureşti şi alte patru prestigioase programe MBA
din Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava şi Bacău, precum şi la universităţi
din Grecia şi Portugalia.
Contribuţiile sale în consultanţă, training şi construcţie
instituţională se focalizează pe dezvoltare organizaţională şi
schimbare în contexte româneşti şi europene, calitate şi excelenţa
în afaceri şi în educaţie, inovare în învăţare şi predare, învăţarea
pentru adulţi, probleme culturale şi ale minorităţilor (vârstă, gen
etc.).
De asemenea, Dr. Huţu este Consultant Asociat al firmei Grovewell
LLC New York (www.grovewell.com) şi Director pentru Consultanţă şi
Training la a&b Consulting România (www.ab-consis.ro).
|